Recenzie ” S-a sfârșit înainte de a începe” de Ioana Dumitrăchescu

Ar putea fi un vis care, în ciuda tristeții în care va fi înecat la un moment dat, totuși l-ai ține aproape, sub perna mătăsoasă a rememorării clipelor în care cerul s-au cuibărit în privirile celor doi îndrăgostiți. Ar putea fi însă chiar și un caz real, poate nu în modul în care o face Ioana Dumitrăchescu care, pe alocuri, încearcă în romanul ” S-a sfârșit înainte să înceapă”, o anumită idealizare a celui mai pur sentiment din univers, iubirea. O idealizare care tinde spre o romanțare ce poate părea ușor forțată, însă nu neapărat exacerbată.

Antonio Fognini, personajul principal, poate fi cu ușurință asemuit cu un post- modernist Romeo rătăcit dar și resuscitat într-un mod aparent paradoxal de către o voluptate a îndurerării, sfârtecat între Marisa, soția pe care nu a iubit-o vreodată cu aceea sufocantă și răvășitoare pasiune, și Paola, care într-un timp extrem de scurt devine centrul întregului său univers.

Romanul ” S-a sfârșit înainte să înceapă” sângerează abundent, precum un viitor erou necunoscut care, în numele unui ideal pe care nu l-a deslușit pe de-a întregul, decide să meargă până la capăt, fără să știe unde va fi acesta.

Trecându-și personajele prin raiuri și infernuri, autoarea ajunge la un moment dat sî clădească purgatorii în care rugina suferinței și lumina anumitor clipe dureros de efemere se împletesc într-o cunună a trăirilor defibrilatorii în care conjugarea se lasă învăluită de o nebănuită intensitate devastatoare.

Narată din perspectiva lui Antonio Fognini, personajul principal din ”S-a sfârșit înainte să înceapă”, romanul emană aburii unei voracități cutremurătoare, declanșatoare de seismice empatizări față de tumultul unor simțiri și sentimente ancestrale în care cerul și colbul par a se întâlni într-un punct între durerea și nostalgia clădesc bulgării de lumină și candele de vise.

Stilul scriitoricesc al orădencei Ioana Dumitrăchescu are parcă ceva din acel amestec încântător de sfidare maleabilă și neîndrăzneală inocentă caracteristică aripilor de îngeri imaculați sub a căror umbre se ascund sufletele suferinde aflate în căutarea panaceicei ocrotiri.

În mod indubitabil, dacă veți citi această carte cu ochii sufletului, o să îndrăgiți nespus de mult această carte, găsind între coperțile ei vuietul simțirilor netrunchiate și ploile de minute în care oamenii chiar îndrăznesc să fie oameni.

Lectură plăcută!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s