Recenzie ” De ce iubim femeile?” de Mircea Cărtărescu

În mod inexplicabil, cel puțin mine, unii au îndrăznit să afirme că, odată cu apariția romanului ” De ce iubim femeile”, Mircea Cărtărescu schimbă registrul, încercând, în mod voit, să se adreseze unei anumite categorii de cititori nu prea atrași de scrierile sale anterioare. Nu știu dacă această afirmație frizează ușor cu o acuzație de mercantilism și nici nu o să încerc să despic firul în patru în privința acestui aspect.

Tot ceea ce îndrăznesc să afirm în această privință este că, dacă există o schimbare de registru în romanul ”De ce iubim femeile”, acesta nu știrbește în vreun fel din valoarea literară, ba dimpotrivă, plusul adus de scriitorul român odată cu apariția acestei cărți, este intensitatea onestității, care chiar dacă nu are în alcătuirea sa opulenșa miraculosului, totuși reușește să îmbine într-o perfidă omogenitate realul și irealul în senzorialele spirale ale unui fetișism al simțirii, încercând să afle anumite răspunsuri, nu cu foamea creștinului care dorește să găsească o anumită medicamentație în ritualul îngenuncherii, ci cu efervescența nostalgicului pierdut și regăsit prin tot felul de întâmplări care au dansat odinioară între apostazia unei anumite îndrăzneli și turbioanele unor simțiri de moment.

Astfel, întâlnim o anumită aureolare a farmecelor nurice la femei precum Rodica și Irina, un iz de căutare prin delăsare la Petruța ți Lili, o cuminecătură a iubirii între inocență și culpabilitate la Ester, femeia cu trăsături aristocrate desprinse parcă din meandrele altor vremuri.

Orgasmul fizic și cel sufletesc, cu desele întrepătrunderi de erotism și castitate se regăsește la femeia pitică din Torino, dar mai ales la tragi-comica legendă a contesei irlandeze din Annaghnnerring.

Păstrând aceeași linie a mărturisirii, fără a face confuzie între spovedanie și extrovertire, Mircea Cărtărescu face din experiența interrelaționării cu urmașele Evei, în diverse etape ale existenței sale, un motiv de amestecare a dulcelui și amarului în valuri de trăire subjugată de flux-refluxul unor clipe care mor și renasc prin înmuguriri și desfrunziri ale iluziei unei anumite predestinări în care autorul crede, poate chiar pe bună dreptate, în funcție de adâncimea tatuajului lăuntric lăsat de ploile și lumina trecutului.

O carte îmbietoare!

Lectură plăcută!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s